miercuri, 13 aprilie 2016

Pandamaci




 Pandamaci pe ungureste inseamna ursulet panda, de aici denumirea pentru aceasta prajitura pentru ca pur si simplu seamana la un ursulet panda :)). Copii mei au fost incantati, atat de numele ei cat si de gustul fin al acestei prajituri, ce sa mai zic gust intens de cacao si cocos si o crema fina de vanilie, e simplu nu?!!!


Ingrediente pentru o tava 30/ 20:

Blat 1:

  • 6 galbenusuri
  • 300 ml smantana
  • 150 g zahar pudra
  • 250 g faina
  • 1 lingurita praf de copt
  • 3 linguri cacao
Blat2:

  • 6 albusuri
  • 150 g zahar
  • 200 g nuca de cocos razuit
Crema:

  • 6 galbenusuri
  • 6 linguri zahar pudra
  • 7 linguri de faina
  • 300 ml lapte 
  • o lingura zahar vanilat
  • 250 g unt
  •  deasupra cacao 

Incepem cu blatul de cocos, se  mixeaza albusurile cu zaharul pana ce se obtine o bezea tare, la care se adauga nuca de cocos razuit.


 



Bezeaua obtinuta se toarna in tava tapetata cu hartie de copt, pe urma se pregateste blatul de cacao.


 



Galbenusurile se mixeaza cu zaharul pudra pana ce devine cremoasa.






Adaugam smantana si amestecam cateva secunde.


 



Iar spre final adaugam ingredientele uscate, faina, cacao si praful de copt.


 



Compozitia de cacao se toarna peste bezeaua de cacao, sa fie ici pe colo, vezi foto.
 





Se introduce tava in cuptorul preincalzit la 180 grade C si se coace timp de 30-40 min. incercati blatul cu o scobitoare.


 



Blatul se lasa la racit, apoi se taie in doua. 


 



 Pentru crema se mixeaza galbenusurile cu zaharul, pe urma adaugam putina faina , amestecam si turnam lapte, apoi  restul de faina si lapte. Se amesteca foarte bine apoi se pune pe foc incet si se ingroasa crema. Se amesteca in acest timp in continuu sa nu se formeze cocoloase si sa nu se prinda de fundul cratitei.  Se pune o folie deasupra si se lasa la racit.
Untul se spumeaza, adica se mixeaza bine  apoi adaugam cate o lingura din budinca si se amesteca dupa fiecare lingura.
Crema se imparte in doua, se pune prima jumatate peste blatul taiat, se aseaza cel de-al doilea blat si restul de crema. 


 




Se niveleaza si se pudreaza cu cacao, pe urma se da la rece pentru cel putin doua ore.
 Este o prajitura extrem de gustoasa!!


 















Sursa din cartea de retete dulci:  Csabito hazi sutemenyek 4 
Revin cu reteta in ungureste!!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu